Eficiența lui Oprescu: 200 milioane de lei pentru un acoperiș la Arena Națională neavizat de ISU

Eficiența lui Oprescu: 200 milioane de lei pentru un acoperiș la Arena Națională neavizat de ISU
Publicat: 16/01/2016, 19:39

Primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, a anunțat vineri, pe pagina sa de Facebook, că stadionul Arena Națională nu poate fi utilizat din cauza acoperișului retractabil, pentru care suma inițială a proiectului a crescut cu 200 de milioane de lei și care a fost construit fără să existe autorizație de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), iar eliberarea acestui document este și acum imposibilă din cauza faptului că materialul din care este construit nu este omogolat în România.

„Știm cu toții că în acest moment nu putem folosi stadionul Arena Națională. Vreau să lămuresc public de ce s-a ajuns în această situație și cum cel mai scump stadion din România nu poate primi aviz ISU. Contractul inițial semnat pentru realizarea modernizării stadionului prevedea un acoperiș fix, din tablă. Pentru acest proiect au fost obținute toate avizele necesare, inclusiv pe cel de la IGSU. Au început lucrările de modernizare, iar pe parcurs a apărut ideea schimbării formei de acoperiș. S-a ajuns astfel ca acoperișul să fie făcut mobil. În acel moment, trebuia schimbat proiectul și obținut avizul ISU pe noua formă de acoperiș. Acest lucru nu s-a întâmplat. Acoperișul a fost făcut fără autorizație. Contractul a fost mărit pentru realizarea acestui acoperiș, iar între timp au fost semnate două acte adiționale în valoare totală de 200 milioane de RON. Primul act adițional prevedea suma de 84 milioane lei, iar al doilea, suma de 112 milioane lei, ambele fiind semnate înainte de desfășurarea finalei Cupei UEFA”, susține edilul.

Potrivit lui Sava, la finalul lucrărilor, deși se știa că stadionul nu va putea primi avizul de la IGSU, din cauza faptului că materialul din care este construit acoperișul nu este omologat în România, fosta administrație a decis totuși să semneze recepția lucrărilor.

„Astfel, în lipsa reprezentanților ISU, a fost semnat procesul verbal de recepție și a fost făcută și plata către constructor. În acest moment, suntem în situația în care nu putem primi avizul ISU pentru desfășurarea de activități sportive și culturale. Materialul din care este făcut acoperișul nu este omologat în România și, momentan, nu putem ști dacă se va putea omologa sau nu printr-un act normativ”, a explicat Sava.

Primarul interimar al Capitalei a afirmat că acesta este un caz tipic de gestiune proastă a banului public și de management defectuos.

„Am aruncat banii pe apa sâmbetei. Fosta administrație a construit un stadion fără să țină cont de normele în vigoare la data respectivă. Fac precizarea că dacă se respectau normele în vigoare la acea dată, acest acoperiș nu trebuia construit în forma în care este acum. Nu știm dacă acest material va fi sau nu omologat. Încercăm să găsim o soluție pentru a putea folosi stadionul”, a mai arătat Răzvan Sava.

Edilul susține că, în prezent, singura soluție care pare rezonabilă este ca toate activitățile să se desfășoare cu acoperișul strâns.

„Vom vedea dacă se va putea obține aviz în aceste condiții. Dacă nu vom obține avizul nici în aceste condiții, va trebui să demontăm acoperișul retractabil. Acest lucru înseamnă că trebuie să cheltuim bani publici pentru a repara o prostie făcută de fosta administrație”, a mai spus Sava.

Primarul a adăugat că, din punctul lui de vedere, s-a produs un prejudiciu și a anunțat că va demara un audit tehnico-financiar „care să aducă lumină în acest dosar”.

Contractul privind reabilitarea și modernizarea Arenei Naționale a fost publicat, miercuri, pe site-ul Primăriei Capitalei.

Din acest document rezultă că prețul inițial prevăzut în contract a fost de 411.062.996,36 lei exclusiv TVA, reprezentând 119.770.110,53 euro (1 euro – 3.4321 lei la data de 12.12.2006), la care se adaugă TVA în valoare de 78.101.969,31 lei, respectiv 489.164.965,67 lei inclusiv TVA, pentru execuția și finalizarea lucrării.

Printr-un act adițional (nr. 3/2009 la contractul de lucrări de execuție nr. 3556/19.04.2007 nr. 8411/15.12.2009), s-a introdus un alineat nou, potrivit căruia „Contractantul se obligă să elaboreze Proiectul Tehnic, Detalii de Execuție și să execute lucrări suplimentare, reprezentând realizarea unui acoperiș retractabil pentru terenul de joc, pe o structură portantă unică și supraînălțarea terenului de joc, în vederea finalizării și punerii în funcțiune a obiectivului de investiții «Reabilitarea și Modernizarea Stadionului Național Lia Manoliu»”.

Astfel, se modifica și suma prevăzută inițial ca preț al contractului, de la 411.062.996,36 lei exclusiv TVA la 417.382.869,98 lei exclusiv TVA (adică plus 6.319.873,62 lei), la care se adaugă suma de 84.831.932,80 lei exclusiv TVA, respectiv 100.950.000,03 lei cu TVA pentru proiectarea, execuția și finalizarea lucrării, față de contractul inițial, care prevedea TVA în valoare de 78.101.969,31 lei.

Contractul mai prevedea că finalizarea lucrării trebuia să se facă în decurs de 32 de luni de la data începerii execuției lucrărilor, iar contractantul garanta că, la data recepției, lucrarea executată va avea calitățile declarate de către acesta, va corespunde cerințelor din contract, prevederilor din caietul de sarcini și reglementărilor tehnice în vigoare și nu va fi afectată de vicii care ar diminua sau ar anula valoarea ori posibilitatea de utilizare, conform condițiilor normale de folosire sau celor specificate în contract.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
S-a decis plata a 500 LEI. Banii intră în cont: Așa cum Guvernul a promis
Alin Oprea rupe tăcerea, după 18 ani. Adevărul din spatele destrămării trupei Talisman
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×